#PoeziiTerapeutice #Autism Într-o lume paralelă?

Nu pot să vorbesc cu tine,
Însă te înțeleg bine.
În activități complexe
Eu nu am bune reflexe.
Parc-ai zice c-am plecat,
Că pe Marte m-am mutat,
Dar eu sunt aici prezent
Și cât pot eu de atent.
Autismul nu mă lasă
Să fiu ca ceilalți din casă.
Sunt atent la o dantelă.
Tu-ntr-o lume paralelă
Crezi că sunt și mă ignori,
Când mă vezi te înfiori.

Eu aș vrea totuși ca tu
Să mă vezi altfel acu:
Sunt chiar aici lângă tine
Te rog, tratează-mă bine!
Dacă vrei, te rog, învață
Cum să comunici în viață
Și cu oamenii ca mine,
Că trăim pe lângă tine.
Comunicăm diferit,
Dar suntem demni de iubit
Și putem să progresăm,
Lucruri noi să învățăm.
Nu voi fi exact ca tine,
Dar voi putea totuși bine
Să mă integrez în viață,
De mă privești cu speranță
Și dacă, apoi, senin,
Mă ajuți și tu puțin.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Curajul de a renunța

TREI COPII PERICOL PUBLIC-Greșeli de educație, ADHD sau tulburare de conduită? Cum le tratăm?-