Psihologie Practică

În această postare m-am gândit să abordez câteva dintre cele mai răspândite idei pe care le au oamenii cu privire la psihologi și la activitatea acestora. Sunt idei pe care le-am întâlnit în activitatea profesională, mituri care ar putea fi un obstacol în calea unui proces psihoterapeutic eficient. Și ce am făcut? Întâi, le-am acceptat existența și am considerat-o normală. În fond, fiecare dintre noi are anumite idei despre domeniile de activitate în care nu este direct implicat. Aceste idei se pot dovedi adevărate, parțial adevărate sau chiar false. Veridicitatea lor se verifică cel mai bine când apelezi direct la surse credibile din domeniul respectiv. Așadar, pasul doi în demontarea miturilor cu privire la psihologie și psihologi este să le oferim celor interesați informațiile necesare. Acestea sunt cele mai frecvente mituri și realitatea în legătură cu ele. În acest articol le voi aborda pe primele cinci, iar următoarele 5 vor fi subiectul unei alte postări: Mitul 1: Dacă me

Cum vi se pare titlul acestei postări? Ar putea fi o exagerare. Sau nu. Depinde de situație. În realitate, dacă ne gândim bine, s-ar putea să constatăm că viața noastră a decurs cam cum am vrut noi până în momentul de față. De ce? Pentru că noi facem alegerile! Noi am decis ce prieteni să avem, ce carieră să urmăm, dacă și cu cine să ne căsătorim, dacă să avem sau nu copii etc. Mă gândesc la mine. De când mă știu, am avut interese stabile. De exemplu, de mică mi-am dorit să ajut oamenii și să-i învăț. N-am știut eu de la început cum și ce, dar asta am vrut. Și de asta, când am crescut, am devenit psihoterapeut. Iar pentru mine nu există satisfacție mai mare decât să văd că am contribuit, într-o anumită măsură, la îmbunătățirea calității vieții cuiva! De mică m-au pasionat și limbile străine. Mi se pare fascinant în primul rând să le învăț! Fiecare limbă străină este, de fapt, contactul cu o nouă cultură, deprinderea cu un nou mod de gândire și intrarea într-un nou univers. Asta, pe

De câte ori ți-ai pus această întrebare? Eu, de multe ori! Pe măsură ce creșteam, prioritățile se schimbau. E normal să fie așa. Când ești copil, te gândești să te joci. În adolescență, poate cel mai important lucru, e să fii acceptat de grupul de prieteni. La vârsta adultă, te gândești să te întreții, să formezi o familie. Pentru unii, cel mai important aspect al vieții sunt lucrurile materiale: ce deține, cât deține, ce--i poate arăta vecinului. Alții pun preț pe poziția socială: studii, prieteni care sunt "cineva", o carieră de succes... În fine, recunoaștere socială. Dar pentru mine, ce este cel mai important? Da, acesta este un articol de autoreflecție! Fiecare ne răspundem personal la întrebarea ridicată. Sincer vorbind, toate aspectele amintite mai sus au importanța lor. Fiecare în parte spune câte ceva despre noi și are un rol însemnat în dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi. Interesant e că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne gândim tot mai mult la luc

Iubirea necondiționată Și total dezinteresată... O fi posibilă? O fi credibilă? Să iubești omul pentru că-i om Și pomul pentru că e pom. Sau floarea pentru că e floare Sau orice pasăre din zare. În lumea-n care iubim dacă Și dacă nu, lăsăm să treacă Să învățăm e cu putință Să iubim fiecare ființă. S-o iubim pentru ce e ea Om, animal sau altceva. Să vedem orice parte bună Și calități ce se adună. Nu trebuie să-mi dai ceva, Să fii așa sau altcumva. Eu te iubesc pentru că ești Creat cu însușiri dumnezeiești. Nu trebuie să fii ca mine Pentru ca eu să țin la tine. Nu trebuie să te doresc Pentru-a putea să te iubesc. Nu trebuie să fim amici, Să ne-ntâlnim acum aici, S-avem aceleași simțiri, Să ne-nțelegem din priviri. Trebuie să fii doar ce ești tu, Iar eu să înțeleg acu: A te iubi e cu putință Pentru ce reprezinți ca ființă.